Cuprins
Coada şoricelului este o plantă care creşte pe solurile aspre de pe păşuni, fânețe, marginea drumurilor. Plantă medicinală cu multiple proprietăți este ușor de recunoscut după florile albe sau trandafirii ce cresc în buchet și după forma frunzei penată.
Coada Șoricelului – descrierea plantei
Coada șoricelului (Achillea millefolium) este o plantă erbacee, perenă, din familia Asteraceae, cu frunze penate, păroase și flori albe sau trandafirii, originară din Europa și din vestul Asiei. Este întâlnită din câmpie până în regiunile deal și poalele munților.
Numele latinesc de Achillea provine de la Ahile, eroul legendar al războiului troian, care se spune că a descoperit planta și a folosit-o pentru tratarea rănilor soldaților. Numele speciei, millefolium, in traducere libera mii de frunze descrie frunzele penate, păroase.
Coada Șoricelului – compoziție
Coada şoricelului conţine 3-4% tainuri condensate şi hidrolizabile, 0,3 1,4% ulei esenţial format în special din linalol, borneol, camfor, betacaiyofilene, 1,8% cineol şi sesquiterpene lactonice compuse în special din guaianolide, achillină, leucodină, germacranolide, flavonoide — în special apigenină, lutcolină, izorbamnetină; amino-acizi (alanină, histidină, leucină şi lizină), acizi graşi, acizi fenolici — în special acid cafeic şi acid salicilic.
Coada șoricelului mai conține vitamine (acid folic şi acid ascorbic), alcaloizi şi baze alcaloidice (achiceine, achilleine, betaine şi colină), alkane, poliacetilene, saponine, steroli, zaharuri şi cumarine.
Florile conţin 0,2-0,5% ulei esenţial, iar frunzele, 0,02- 0,07%. Uleiul conţine sesquiterpene, mai ales azulenă, şi lactonă achilleinică, cu efect antiinflamator, tanini, flavonoidele antiinflamatorii, alcaloizii si alte principii active.
Coada Șoricelului – beneficii
Coada Șoricelului după cum am văzut este o plantă medicinală complexă cu multiple beneficii datorate substanțelor pe care le conține.
Coada șoricelului conţine compuşi antioxidanţi, anticancerigeni, antivirali şi antiinflamatori, fiind utilizată pentru facilitarea digestiei, calmarea crampelor abdominale şi menstruale, reducerea inflamaţiei, vindecarea rănilor, tratarea insomniei şi anxietăţii.
Cicatrizant
Coada soricelului are proprietăți recunoscute reparatorii și cicatrizante pentru țesuturi.
Un studiu realizat pe animale a descoperit că, extractele de frunze de galbenă au prezentat proprietăți antiinflamatorii și antioxidante, ambele ajutând la vindecarea rănilor (sursa)
Atispastic
Coada soricelului este un excelent remediu spasmolitic și antiinflamator. Substantele din compoziția ei contribuie la relaxarea musculaturii netede (viscerale), de exemplu în prezența durerilor menstruale sau în cazul crampelor abdominale care însoțesc colitele.
Reglator hormonal
Prezența flavonoidelor în compozitia plantei îi conferă acesteia puterea să echilibreze sistemul hormonal, care, într-o anumită măsură, își pune amprenta asupra simptomelor din faza premenstruală (slăbiciune, nervozitate, etc.).
Astringent
Ceaiul de coada şoricelului are proprietăţi astringente ce ajută la tratarea secreţiilor nazale, sau a lăcrimării ochilor cauzate de mucegaiuri, polen sau praf. Împotriva răcelilor, gripei şi a febrei, ceaiul de coada soricelului favorizează transpiraţia şi duce la scăderea temperaturii. De asemenea este util în tratarea unor infectii uşoare.
Regleaza tensiunea arteriala
Tensiunea arterială ridicată poate fi de asemenea reglată cu ajutorul ceaiului de coada soricelului. Ceaiul de coada soricelului are rezultate pozitiv şi pentru bolile cardiovasculare.
Poate atenua problemele digestive
Coada Șoricelului a fost folosită de mult timp pentru a trata problemele digestive precum ulcerele și sindromul de colon iritabil (SCI), ale cărui simptome includ dureri de stomac, diaree, balonare și constipație.
De fapt, această plantă conține mai multe flavonoide și alcaloizi, care sunt compuși vegetali cunoscuți pentru ameliorarea durerile și afecțiunile digestive (sursa)
Deși reultatele studiilor pe animale sunt încurajatoare în direcția problemelor digestive, este nevoie de studii umane mai aprofundate pentru a înțelege mecanismele prin care coada șoricelului acționează.
Administrare
Cum se prepară ceai de coada soricelului
Se infuzează o linguriţă de plantă uscată într-o cană de apă fierbinte timp de 10 minute. Se poate bea îndulcit cu miere după care se mai raceste, pentru aromă se poate adăuga o felie de lămâie.
Contraindicații
Coada şoricelului poate creea o sensibilitate crescută a pielii la lumina soarelui. Se evită expunerea la soare ȋntre orele 11.00 si 18.00
Coada-şoricelului creşte riscul de apariţie a hemoragiilor, astfel că persoanele care în următoarele două săptămâni vor suferi o intervenţie chirurgicală sunt sfătuite să evite consumul oricăror produse din această plantă.
Dozele mari de coada-şoricelului pot avea efecte de creștere a efectului sedativelor şi al antihipertensivelor, şi totodată, pot să anihila sau reduce efectele anticoagulantelor.
Consumul de ceai de coada soricelului creste productia de acid gastric, așadar în cazul curelor de slabire nu este indicat.
Din cauza perilor dispusi pe frunze și tulpini, coada soricelului poate provoca alergii de contact.
Concluzii
Deși este o plantă medicinală cu multiple proprietăți terapeutice, coada soricelului trebuie consumată la recomandarea unui medic sau a unui specialist. Substanțele puternice din compoziția sa pot ameliora sau chiar vindeca multe afecțiuni, dar consumată în cazuri de contraindicații pot crea probleme grave de sănătate.